Obiectivul general al proiectului „Vreau Acasă”, implementat în urma Timotion 2016 de Asociația Ador Copiii, se referă la reducerea riscului de abandon a copiilor care provin din medii defavorizate. Prin intermediul acestui proiect cei de la Ador Copiii și-au propus menținerea copiilor în familia naturală și creșterea resurselor psihologice și materiale ale familiei pentru creșterea copilului, dar și consilierea mamelor pentru prevenția unor sarcini nedorite, astfel contribuind la prevenția abandonului. 
Prin intermediul acestui proiect 30 de copii provenind din medii defavorizate au fost sprijiniți să rămână alături de familiile lor, ei bucurându-se, în continuare, de prezența și afecțiunea părinților. De asemenea, de-a lungul a 12 luni de proiect, aceste familii au cunoscut o creștere semnificativă a calității vieții lor, prin faptul că le-au fost asigurate produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare, dar și prin întâlnirile de consiliere individuale sau în familie.
„Cred cu adevărat că prin participarea la acest proiect am adus o mulțime de zâmbete pe chipurile acelor copii. Ei nu realizau că exista riscul să fie abandonați, doar noi știam asta. Cu toate acestea, parcă au devenit mai atașați de părinții lor și mai fericiți că pot să fie luați în brațe în fiecare seară de mama lor.”, mărturisește Laura Jacan, unul dintre psihologii implicați în acest proiect.
