În perioada 1- 25 martie, căutăm echipe inventive, pasionate de ştiinţă şi tehnologie care vor să transmită mai departe pasiunea lor, copiilor şi tinerilor între 6 şi 19 ani.
Fondul Științescu este un program de finanțare dedicat proiectelor educative în domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, arte, matematică).
Obiectivele programului Științescu Timișoara sunt:
1. să încurajăm pasiuni și cariere în domeniile științelor și tehnologiei pentru cât mai mulți copii și tineri, prin intermediul unor procese de învățare bazate pe abordări practice, interdisciplinare și de colaborare;
2. să stimulăm creativitatea, autonomia și implicarea în crearea de conținut educațional a cât mai multor copii și tineri;
3. să contribuim la dezvoltarea și diversificarea educației STEAM în școli, dar și în cât mai multe contexte în comunitate;
4. să încurajăm filantropia, voluntariatul și consolidarea unei comunități locale de suporteri și oameni de acțiune pentru educația STEAM modernă.
Pot depune proiecte organizații non-guvernamentale din județul Timiș (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii), grupuri de inițiativă din județul Timiș, formate din profesioniști pasionați, profesori, învățători, părinți și/sau tineri și școli de stat și școli private acreditate, din județul Timiș. Ghidul de finanțare, grila de evaluare, formularul de propunere proiect și formularul de buget pot fi accesate și descărcate de pe site-ul programului: https://timisoara.stiintescu.ro/.
Pentru detalii suplimentare și întrebări vă așteptăm și vă încurajăm să ne contactați! Perioada prevăzută pentru consultări în dezvoltarea echipelor și proiectelor este 1 – 22 martie 2021.
Persoană de contact: Bianca Băilă – 0746.686.683
E-mail: fundatiacomunitaratm@gmail.com
Au făcut posibil Fondul Ştiinţescu în 2021, la Timişoara:
- Hamilton Central Europe, părtaș la poveste, încă de la înființarea fondului la Timișoara, în 2018;
- Hella, partener local din 2019;
- Romanian–American Foundation, finanțator strategic național.
Programul Ştiinţescu este implementat la Timișoara de Fundaţia Comunitară Timişoara și susținut la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.