Proiectul „Cursa împotriva cancerului„ al Asociației Little People România de la Timotion VI a oferit un program de intervenții individuale pentru 110 copii și adolescenți în 2020, 775 de activități individuale livrate către copiii bolnavi de cancer internați în spital în perioada iulie – decembrie 2020, fără interacțiune directă, și participarea la Gala Temerarilor (online) din decembrie 2020 a unui număr de 48 de tineri supraviețuitori de cancer din zona de Vest a țării.
Prin activitățile din spital, copiii bolnavi de cancer au descoperit că au tot ce le trebuie pentru a învinge boală, că sunt valoroși cu toate calitățile și defectele care-i întregesc. Au mai învățat și că să fii puternic și curajos, nu înseamnă să nu îți fie frică și să nu plângi. Să fii puternic înseamnă să eliberezi emoțiile tale și să înveți să le controlezi, să ai curajul să o iei de la capăt, ori de câte ori este necesar.
În 2020, o lume întreagă a aflat ce înseamnă izolarea și distanțarea socială, cum este să porți mască și să fii departe de cei dragi ție luni de zile. Dar pentru copiii bolnavi de cancer, acest scenariu devine parte din realitatea vieții lor din spital încă de la internare. Cancerul a continuat să existe și să afecteze sute de copii. Iar pentru noi, cei din Little People, cea mai importantă lecție din 2020 a fost să nu renunțăm, să continuăm să avem grijă de acești copii curajoși, să concepem proiecte adaptate contextului actual, să găsim soluții inovative, să rămânem conectați cu membri comunității. Nu am fi reușit acest lucru fără implicarea și susținerea prietenilor din comunitate, fără alergătorii și campionii Little People la Timotion VI, fără cei care au susținut și donat pentru proiectul nostru. Mulțumim tuturor celor care cred în proiectele Little People și sunt mesagerii noștri în comunitate. Povestea copiilor bolnavi de cancer merită să fie spusă, merită să meargă mai departe.
Leul Curajos este personajul principal pentru M., care povestește la toții copiii despre el și despre activitățile de la camera de joacă.”(mama M.R., 5 ani, pacientă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara)
Anul trecut am participat la Gala Temerarilor la fel ca în fiecare an de când sunt Temerar, doar că de data aceasta aproape totul a fost diferit. Gala s-a desfășurat online fapt care m-am întristat și ba chiar m-am gândit să nu particip. M-am pregătit ca de obicei, dar aveam așteptări foarte mici. Spre surprinderea mea Gala online mi-a oferit exact aceleași sentimente și trăiri de care mă bucuram și când am participat fizic, mai exact de fiecare dată când se țin discursuri ajung până la lacrimi. M-am bucurat mult să îi văd iar pe toți și chiar dacă am crezut că va fi un haos că atâția oameni să vorbească în același timp pe zoom, a fost foarte bine organizat, nu a fost deloc plictisitor și noi am vorbit privat în chat. Evident că per total nu se compara cu o Gala unde ne reîntâlnim fizic, dar consider că dacă e sa facem abstracție de anumite superficialități tot ce e importat rămâne, sentimente, emoții, lacrimi de bucurie, mândria de a fi Temerar.”(Larisa Lazea, tânără supraviețuitoare de cancer, membră a comunității Temerarii).