Proiectul ”Aventură prin lectură” al Fundației United Way România a adunat în jurul lui sute de susținători la evenimentul Timotion VIII din 28-29 mai 2022.
Misiunea proiectului: să prevină și să combată riscul de analfabetism funcțional în rândul a 240 de copii aflați în situație de vulnerabilitate, în 4 comunități din județul Timiș (Pesac, Satchinez, Biled, Bencecu de Sus) prin asigurarea accesului la activități specifice de literație. Proiectul a abordat o metoda integrată de intervenție, acționând atât asupra copiilor dar și a părinților și cadrelor didactice, pentru a educa și mobiliza întreaga comunitate în vederea obținerii unor rezultate de durată și a unui impact crescut.
Ce s-a întâmplat în perioada august – decembrie 2022, cu ajutorul fondurilor strânse la Timotion?
1. Stimularea literației.
240 de copii din familii defavorizate din județul Timiș, elevi ai Școlii Gimnaziale Satchinez, Școlii Gimnaziale Bencecu de Sus, Liceului Teoretic Petre Mitroi Biled și Școlii Gimnaziale Maria Brindea Pesac, au participat la cluburi de lectură. Copiii selectați din fiecare școală au descoperit lumea magică a cărților și-a poveștilor, sub îndrumarea unui specialist educațional care a participat la cursul de formare profesională oferit de United Way. Mai mult, copiii au avut parte de o masă caldă, prin contractarea unei firme de catering pentru fiecare localitate.
2. Activități cu părinții pentru creșterea gradului de conștientizare a necesității lecturii în familie.
Au fost organizate sesiuni cu tematica ”rolul părinților în încurajarea copilului să citească”, la care au luat parte un total de 88 de părinți din cele patru comunități. Un exemplu de activitate este “Floarea cunoașterii” unde fiecare părinte a lucrat în pereche cu copilul său. Fiecare a primit câte o floare și petale colorate și câte un set de întrebări. Pentru fiecare răspuns corect, au decupat o petală și au lipit-o pe floare. Întrebările au fost concepute astfel încât să-i ajute pe părinți să afle care sunt fricile sau bucuriile copiilor, iar pe copii să-i ajute să le transmită părinților ce-și doresc cel mai mult. Părinții au conștientizat că nu s-au mai jucat demult și au fost încântați de activitate.
3. Activități cu voluntari, invitați speciali.
22 de voluntari, angajați ai Sustainalytics Timișoara au înlocuit mouse-ul și calculatorul cu trafaleți și șpaclu și au ajutat la renovarea Clubului de lectură din Școala Gimnazială Bencecu de Sus, jud. Timiș. După trei zile pline, clubul de lectură a devenit de nerecunoscut. Spațiul, cândva auster, acum este proaspăt renovat, are mobilier nou și chiar o mini bibliotecă dotată cu jocuri și cărți noi de povești. Copiii au fost foarte încântați să desfășoare activitățile în noul Club de lectură.
Ana are 9 ani, este în clasa a II-a și este orfană de tată. Are încă 10 frați, dintre care 5 sunt încă la școală. Mama s-a recăsătorit și a fost plecată o perioadă din țară, timp în care copiii au stat cu bunicii. Acum este acasă și se îngrijește de copii, dar nu știe să scrie și să citească. Ana este o fetiță introvertită, care răspundea foarte puțin în timpul orelor, nu vorbea cu colegii, avea lipsuri mari în ceea ce privește asimilarea cunoștințelor. De când a început să vină la activitățile ”Aventură prin lectură” ceva s-a întâmplat cu Ana. Chiar dacă e în grupă cu aceiași colegi cu care este și în timpul orelor, Ana a început să vorbească, să-și dorească să învețe toate literele și să citească. Chiar dacă am încheiat proiectul, i-am promis că o să mai mergem în sala de Aventură și-o să mai citim până o să citească bine.
Ada Gabor – United Way România