18 echipe din județele Timiș, Caraș Severin și Arad vor primi finanțări pentru a derula activități pentru promovarea mersului pe bicicletă, în urma apelului de proiecte al programului RO Bike Valley, implementat de Fundația Comunitară Timișoara și susținut de Decathlon România.
În anul 2024, cele 18 echipe vor organiza peste 100 de activități care promovează bicicleta ca mijloc de deplasare, educația rutieră în rândul bicicliștilor și alte activități de educație non- formală pe biciclete. Câștigătorii apelului de proiecte vor primi finanțări nerambursabile în proporție de 100%, sub formă de granturi între 4.500 și 15.000 lei. La acestea se adaugă alte 8 competiții de renume din vestul țării, care sunt susținute recurent prin Fondul RO Bike Valley.
În luna octombrie 2023 au fost consiliate 33 de echipe interesate de oportunitatea de finanțare RO Bike Valley. În total s-au depus 26 de proiecte, care au trecut printr-un proces de selecție, în urma căruia au fost alese 18 proiecte câștigătoare.
Câștigătorii ediției RO Bike Valley 2023-2024
* Grup de inițiativă MAGIC Bike – Lănțuind prin Caransebeș ediția a II-a
* Grup de inițativă MTB Otelu Rosu – Inițiere în ciclism montan pe Valea Bistrei
* Grup de inițativă Legendele Beiului – Descoperă fauna și flora Beiului pe bicicletă
* Grup de inițiativă Școala 20 Timișoara – Mini-Bike Ciarda Rosie
* Grup de inițativă Logabike – Tour de Caransebeș
* Grup de inițativă Împreună creștem mari – Biciclim și învățăm
* Asociația Ajutorul copiilor pentru viață Kinderhilfe Caransebeș – KH pedalează
* Asociația Club Sportiv Sport Competition – Arad MTB Trophy – ediția a V-a
* Asociatia Club Kiwanis Timisoara – Cheile Nerei Mountain Bike & Train Run
* Asociația Casa „Buna Mica”– BiciAutentic- Promovarea mersului pe bicicletă
* Asociatia Club Sportiv BA – Fabrica de Bicicliști 2024
* Asociația Bike Attack Reșița – Reșița Mountain Bike Race 2024 – editia 2
* Asociația Sportivă Montană Banat –„Hai afară – bike playground” by Scorilo Sky Race
* Școala Primară „Primii Pași” – Îmi salvez planeta, merg cu bicicleta -ediția a II-a
* Școala Gimnazială nr. 21 Vincențiu Babeș Timisoara – 21…START
* Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa – Eco-trasee montane, editia a III-a
* Școala Gimnazială Slatina-Timiș – RUN BIKE
* Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “C-tin Păunescu” – „Fun Pedals Bike”
Dintre cele 18 proiecte selectate pentru finanțare, 11 vor avea loc în județul Caraș Severin, 6 se vor desfășura în județul Timiș și unul în județul Arad. Vor fi implicate 7 grupuri de inițiativă, 6 organizații non-guvernamentale și 5 școli.
Pe lângă aceste proiecte, Fondul RO Bike Valley susține și alte programe recurente de interes regional și național, care vizează competiții sportive de anvergură cum ar fi Timotion, Lunca Timișului CX și Lunca Timișului Trophy, Wolf’s Run, Gugulan MTB & Run, Casoaia Bike, Run & Fun, Ziridava Road Race și Junior Maraton Timișoara.
Totalul fondurilor nerambursabile investite ajunge la peste 350.000 lei.