De Vlad-Marko Tollea « 16 aug 2022
Pe 19 august, timișorenii au fost invitați să se familiarizeze cu latura culinară a culturii ucrainene. Evenimentul, organizat de Asociația Intersect și găzduit de Reciproc, a pus pe masă aperitive, mai multe cursuri principale și garnituri, dar și un desert și suc făcut de casă. Toate acestea, preparate de două refugiate. Am participat ca să-ți împărtășesc din experiență și să-ți spun povestea lor.
Într-un bar-restaurant din Bastionul Theresia, diverse platouri mari sunt deja expuse pe-o masă lungă. Două uși batante se deschid dinspre zona de bucătărie. Prin ele iese o femeie cu șorț, care înfige o frunză ornamentală într-un piure de cartofi încercuit de chifteluțe. Câteva minute mai târziu, aduce și o tavă metalică, într-un marinat în care s-a copt piept de pui.
Mai sunt câteva minute până 19, ora oficială de start a seratei gastronomice. Femeia în șorț e Ira. Și da, așa cum ai ghicit, este una dintre cele două bucătărese ale serii.
„Ideea a fost una simplă. De când am venit, am primit ajutor pe toate palierele. Azi, vrem să oferim și noi ceva, adică o parte din cultura culinară de acasă”, povestește ea în deschidere.
Evenimentul, pus la cale de Asociația Intersect, face parte dintr-o serie de trei. Dar de unde ideea? La invitația organizatorilor, Ira a împărțit bucătăria cu Masha, ambele ajunse în Timișoara din cauza conflictului. Au lucrat câteva zile în pregătirea preparatelor pentru o capacitate potențială de 30 de oameni. La schimb, fiecare dintre participanți eram îndemnați la donație minimă de 50 de lei.
Vegetarienii nu au fost lăsați pe dinafară, dovadă salatele variate — una de culoare vișinie (vinegret), alta verde, a treia de o multitudine de culori și ingrediente. Pentru ceilalți, pe lângă pasăre nu lipsesc nici bunătăți ca mâncare cu hrișcă și carne de porc sau ardei umpluți.
„Hrișca e un cereal foarte des folosit în Ucraina, mai ales în combinație cu carne”, îmi explică Jane, una dintre cele mai active persoane ale acestei diaspore temporare ale orașului. „Am văzut că voi vă bazați mai mult pe orez sau mămăligă. Dar «grechka», cum îi spunem noi, e mai des-întâlnită acasă decât cele două.”
Restul rețetelor, mai ales salatele, îmi zice că sunt specifice verii. „Înainte de război, adesea puteai să ajungi acasă de la muncă, să toci rapid niște castraveți verzi și să-i arunci într-un bol doar cu usturoi și un pic de ulei, ca să ai o garnitură proaspătă pe lângă ce poate c-ai preparat cu o zi înainte.”
E o vineri relaxată la Reciproc, cu public variat. La terasă, niște copii se tachinează pe pronunțarea unei băuturi cu „melon mango”. La câteva mese mai încolo, un domn cu vestă fosforescentă și cămașă desfăcută dedesubt își savurează cafeaua și apa.
Majoritatea au venit aici special pentru gastronomie, toate cele 30 de rezervări fiind adjudecate. Restul își văd de lichide și de umbra lăsată de copacii bastionului. Dar recunosc și refugiați printre meseni, când apar Serghei și Svetlana, angajații magazinului social creat de Intersect pentru comunitatea lor.
Când îmi vine rândul la autoservire, îmi propun să merg pe tradiționalul „puțin din fiecare” și să prind cât mai multe dintre gusturile oferite. Pentru început, merg pe ardei umpluți, smântână și salată vinegret — pe lângă sfeclă, bogată și în morcovi, fasole albă, castraveți și-un pic de ceapă. Iau cu mine și două bucăți de „în loc de pâine”, mini-pâinici umplute cu ficat de pasăre sau cu varză cu ceapă.
În a doua vizită la bufet, încerc și mâncarea cu hrișcă la care adaug salata de capră, care e sută la sută vegetală (printre ingrediente: varză, mazăre, porumb sau roșii). S-a ales cu numele ăsta datorită celor două fire de ceapă pe care Ira i-a înfipt în centru-i, ca niște coarne.
E gustoasă mâncarea, iar modul de prezentare — atrăgător vizual. Dar mai interesante de remarcat sunt diferențele și asemănările dintre cele două moduri de a găti. Dacă un preparat de tip vinegret am mai întâlnit doar în Danemarca, ardeii umpluți sunt în cărțile de bucate ale oricărei bunici de la noi.
Pe la alte mese, lumea-și pozează farfuriile în scop de Instagram sau cine știe. După ce las jos tacâmurile, intru în vorbă cu cele două refugiate. Din moment ce și-au văzut toți invitații trecuți pe la autoservire, își permit relaxarea la un pahar de vin.
Cum au ajuns să gătească ucrainencele pentru timișoreni
„Jane ne-a făcut legătura cu organizatorii. Ideea ne-a surâs de minune, mai ales că nu avem atât de mult de lucru aici. Ne lipsește o ocupație”, îmi spune Masha. „Dar Ira e o bucătăreasă mult mai pasionată decât mine”, adaugă ea.
Manichiura și pedichiura colorate sunt cel mai bune indicii ale ariei în care activa până să bombardeze rușii. Avea un post de șefă de departament într-un salon de cosmetică în Odesa, pe care a trebuit s-o părăsească alături de fiul ei de 20 de ani, pe 8 martie.
„La lucrul ăsta ne asemănăm”, adaugă Jane, „mesele întinse și socializarea la care acestea invită. Iar majorității ucrainencelor le place să gătească, nu trebuie să fie de profesie.”
Jane a realizat cât de mult i-a lipsit gustul de-acasă la un picnic organizat de LOGS, un ONG care se ocupă de migranți și refugiați. „Atunci, Ira n-a dormit mare parte dintr-o zi și o noapte în care a preparat foarte multe gustări. Ei bine, dacă acel eveniment era despre noi și pentru noi, seria de acum e un mod de exprimare a recunoștinței pentru de felul în care ne-ați primit la voi în oraș”.
Când Irei i s-a propus să lucreze cu Masha, s-a realizat o conexiune instantanee între ele. Chiar dacă le-au lipsit câteva din ingredientele de acasă pentru primul eveniment, s-au adaptat rapid cu ce era disponibil pe piața locală.
„De exemplu, brânzeturile dure din România au un miros ciudat pentru mine, care nu prea s-a potrivit rețetelor noastre. Cele din Ucraina sunt mai neutre, mai spre feta. Dar să nu mă înțelegi greșit, nu s-a plâns vreun mesean, iar mie îmi plac chiar și brânzeturile albastre. Însă nu în ceea ce am propus noi”, îmi zice Ira. Așa că pentru azi au folosit mozzarella pentru puiul la tigaie.
„E parte din perfecționismul pe care o caracterizează”, explică Jane, în râsetele noastre complice.
Întunericul se lasă încet-încet în zona bastionului. Farfuriile se golesc, iar participanții vin pe rând să mulțumească celor două. „Noi vă mulțumim că ați trecut, a fost plăcerea noastră”, răspunde câte una dintre ele.
Pentru Masha, a fost destul de simplu să aleagă capitala Banatului, unde stau doi unchi de-ai ei. „Te așteptăm aici”, i-a scris în mod repetat unul dintre ei, imediat după începutul conflictului. Consideră că rușii nu au vrut să-i atace orașul pentru că e unul special. „Dacă Kievul este tatăl, atunci Odesa este mama”, îmi explică.
Ira provine din Vinița, un oraș din partea central-vestică a țării. Acolo a contractat o chirie pe zece ani pentru apartamentul în care locuia cu fiul ei. În prima fază a bombardamentelor, se refugia prin subsoluri. A înțeles însă că proximiteatea clădirii față de un depou de muniții nu va aduce lucruri bune.
E licențiată în psihologie, dar era angajată într-un departament de resurse umane al unei firme.
A ajuns aici pe 16 martie printr-un prieten pe care l-a cunoscut acasă, acum patru ani. A lucrat o perioadă într-un restaurant. Dar a remarcat în timpul meseriei că are dureri la mână, așa că a renunțat. S-a reorientat, iar când nu gătește pentru evenimente publice ca cel de azi, face curățenie în trei gospodării care au angajat-o în acest scop.
„Desigur, faptul că nu vorbesc atât de bine engleză este un impediment. Însă nu mi-a fost jenă. Mi-am dat jos coroana metaforică și am făcut ceea ce a trebuit ca să-mi câștig traiul.”
A călătorit cam o mie de kilometri cu tren, mașină și autobuz pentru a se stabili temporar aici. „E straniu pentru mine, că ucrainenii se ajută între ei ca vecini, dar lucrul ăsta vine, cel mai des, cu obligația de a întoarce favorul. De la timișoreni am primit doar susținere necondiționată până acum.”
Mâncarea rămasă a fost donată unei familii nevoiașe
„În cadrul evenimentului s-au colectat 2.070 lei și 20 euro”, aflu de la Mihaela Vețan, coordonatoare Intersect. Banii au fost donați celor două bucătărese. Iar mâncarea rămasă, aproximativ șase kilograme, au oferit-o unei familii monoparentale. „E vorba despre o mamă cu patru copii, care momentan trece printr-o situație economică foarte dificilă”.
Ultimul dintre cele trei evenimente ale seratei gastronomice are loc în seara aceasta. „Locurile pentru azi s-au ocupat rapid de când am făcut anunțul. Însă îi pot asigura pe doritori că vor mai urma degustările de acest tip în lunile următoare la Reciproc”, au mai spus organizatorii.
Pentru perioada de toamnă, cele două bucătărese speră să poată continua cu gătitul la diverse restaurante, locații și evenimente din oraș. În sensul ăsta, au toată susținerea ONG-urilor care s-au ocupat de integrarea lor.
„Desigur că ne gândim să revenim în Ucraina. Acolo e casa noastră. Dar trebuie să ne avem în vedere și viitorul copiilor noștri. Nu știm cât va mai ține războiul. S-ar putea să nu fie ultimul”, conchide Masha.
Acest articol a fost realizat cu ajutorul burselor de jurnalism oferite prin programul de sprijin al refugiaților din Ucraina, Oxfam — „Integration Program for Refugees”, gestionat local de Fundaţia Comunitară Timişoara, finanțat cu ajutorul UK aid din partea Guvernului Britanic, coordonat la nivel naţional de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România — FFCR.
