Fiecare om pasionat de o idee, oricât de nebunească ar fi – are capacitatea minunată de a-i atrage pe alții în cercul său și de a atrage toate resursele necesare îndeplinirii ei. Ne-am convins pe propria piele de acest lucru la prima ediție a Cercului de donatori și abia așteptăm să descoperim pasiunile care ne vor aduce împreună la cea de-a doua ediție.
Vă informăm cu bucurie că a doua ediție a Cercului de donatori va avea loc joi, 18 mai, începând cu ora 19, la Ambasada (Strada Anton Seiller nr.2, 300160).
Mai mult decât atât, la această ediție venim și cu un element de noutate. Începând de acum, Cercul de donatori se va realiza pornind de la o temă propusă de membrii săi. Tema acestei ediții este simplă și peste tot în jurul nostru: MEDIUL RURAL. Am ales această temă datorită faptului că în mediul rural arareori poposesc proiecte relevante vizavi de nevoile comunităților locale, dar în egală măsură captivantă. Și mai rar de atât se găsesc resursele pentru a implementa astfel de proiecte.
Ei bine, la a doua ediție a Cercului de donatori veți avea ocazia de a descoperi trei astfel de proiecte!