În cadrul proiectului ”Ora de joacă. Hai în lumea mea!”, voluntarii Crucea Roșie au interacționat cu copiii internați la secția de pediatrie SCJU Arad, oferindu-le sprijin psihologic și ocazia să vorbească despre sentimentele cu care se confruntă și despre situația pe care o traversează.
Concret, 2 ore pe săptămână, prin intermediul voluntarilor Crucii Roșii Arad, am oferit copiilor posibilitatea să se joace. Cu ajutorul pachetului de joacă compus din: creioane colorate, cărți, jucării și bloc de desen, copiii internați la pediatrie s-au jucat, au desenat, au cântat și au comunicat despre nevoile lor împreună cu adulții voluntari de la Crucea Roșie. Echipele de câte 5-6 voluntari au desfășurat activități relaxante și jocuri terapeutice cu cei mici, coordonați ocazional de un psiholog colaborator al Crucii Roșii Arad.
Într-un climat cald, calm și relaxat, am reușit implementarea noțiunii de terapie prin joacă și introducerea de elemente psiho-educative, care au contribuit la procesul de refacere. Explicarea reacțiilor normale în situații anormale permite părinților să se pregătescă pentru acestea atunci când ele apar.
”Am fost foarte surprinsă despre acest proiect, unde în amăgirea ce am avut-o cu fetița am putut să mă bucur într-o zi ca aceasta și am uitat complet de ziua de spitalizare. Bucuria pentru mine și fetiță a fost nemărginită cand la finalul jocurilor și timpului petrecut cu voluntarii am primit și un cadou. Aș dori cât mai multe proiecte de acest gen la spitalul de pediatrie! Vă mulțumim!” (mama unui copil beneficiar din spital)