”Diferiți, dar împreună” la Timotion 11

Buget proiect: 70067,98 lei

Proiectul „Diferiți, dar împreună!” al Asociației Micile Comori a ajuns la sfârșit. Cu ajutorul fondurilor strânse la Timotion 11, proiectul a promovat incluziunea copiilor cu nevoi speciale în comunitatea educațională din Timișoara.

Echipa asociației a încheiat parteneriate cu mai multe grădinițe din Timișoara, unde copiii din învățământul de masă și cei cu dizabilități au participat împreună la activități menite să dezvolte acceptarea, prietenia și înțelegerea diversității.

Proiectul a facilităt și schimburi de bune practici între educatori, contribuind la formarea unei rețele profesionale preocupate de educația incluzivă. Totodată, Asociația Micile Comori a deschis dialogul publicului larg printr-un eveniment dedicat temelor legate de dizabilitate, prejudecăți și incluziune.

Un moment important al proiectului a fost conferința „Diferiți, dar împreună”, care a reunit specialiști, părinți și susținători ai educației incluzive, generând spații de învățare și reflecție asupra dreptului fiecărui copil la respect și sprijin. În cadrul proiectului a fost realizat și un ghid practic cu metode incluzive, distribuit grădinițelor și școlilor interesate.

Activitățile proiectului

1. Ateliere incluzive pentru copii

Asociația Micile Comori a organizat o serie de ateliere creative, senzoriale și de dezvoltare emoțională, la care au participat beneficiarii Centrului de zi „Împreună” si Asociației Micile Comori, și copii de la Centrul Camelot, Grădinița PP33, Grădinița Notre Dame, și Grădinița PP36. Activitățile au creat contexte naturale de colaborare. În aceste întâlniri, peste 250 de copii au explorat materiale, texturi și tehnici artistice, și-au exprimat emoțiile, dar mai ales, au învățat să relaționeze unii cu alții, cu empatie.

Aceste întâlniri au oferit copiilor șansa de a se cunoaște, de a coopera și de a depăși bariere generate, de multe ori, de lipsa contactului direct. Fiecare atelier a devenit un spațiu de învățare reciprocă și de construire a unor relații autentice.

2. Eveniment pentru comunitate

Pentru a deschide un dialog sincer despre incluziune, Asociația Micile Comori a organizat în luna octombrie, un eveniment dedicat comunității. Peste 200 de persoane au fost prezente în Parcul Copiilor. Au ascultat povești reale, au discutat despre prejudecăți și au împărtășit experiențe personale. Discuțiile au scos în evidență atât provocările familiilor cu copii cu dizabilități, cât și impactul pozitiv al incluziunii: creșterea încrederii, dezvoltarea abilităților sociale și sentimentul de apartenență.

Participanții au reflectat la modul în care barierele pot fi depășite prin educație și exemple din comunitate. Atmosfera deschisă a transformat evenimentul într-un moment valoros de conștientizare și conectare.

3. Conferința „Diferiți, dar împreună”

În luna noiembrie a avut loc conferința ”Diferiți, dar împreună” dedicată incluziunii, care a reunit specialiști în psihologie, psihopedagogie specială, educatori, părinți și membri ai comunității. Printre temele abordate au fost: dezvoltarea socio-emoțională, adaptări accesibile pentru activitățile zilnice, rolul educatorului în medii incluzive și sprijinul oferit familiilor.

Cei peste 250 de participanți au avut ocazia să asculte mărturii emoționante ale părinților și educatorilor și să primească soluții concrete pentru situații întâlnite în practica educațională. Conferința a oferit atât informații teoretice, cât și instrumente aplicabile imediat în lucru cu copiii. Atmosfera caldă a încurajat schimbul de idei și formarea unor legături profesionale valoroase.

Mulțumim tuturor donatorilor, participanților și sponsorilor de la Timotion 11, care au făcut acest proiect posibil!

4. Ghid practic cu metode incluzive

Un rezultat important al proiectului a fost realizarea unui ghid practic cu metode incluzive, conceput pentru grădinițe și școli. Asociația Micile Comori a sintetizat în acest material exemple de activități adaptate, strategii ușor de aplicat și recomandări utile pentru educatorii care lucrează cu grupuri diverse.