Edu Fotbal la Timotion 12

Proiectul EduFotbal-Drumul spre performanță de la Timotion 12, gândit și implementat de Asociația ProGhioroc MaGyorok, le-a adus o tabără educațional-sportivă celor 20 de copii ai echipei de fotbal cadeți din comuna Ghioroc, județul Arad. Tabăra a avut o abordare holistică, și a inclus antrenamente de fotbal, jocuri, sesiuni educaționale despre alimentația corectă pentru sportivi, activități de consolidare a spiritului de echipă și ateliere de dezvoltare personală.

Tabăra a avut loc în luna iulie la Căsoaia în județul Arad, și s-a materializat cu ajutorul fondurilor strânse în cadrul celei de-a 12 ediții Timotion, din 10 mai 2026, cu dublarea sumei prin fondul Generozitate pentru viitor gestionat de Fundația Comunitară Timișoara. Mulțumim tuturor donatorilor, sponsorilor și participanților care au contribuit la realizarea proiectului.

Buget proiect: 17988 lei

Beneficiari direcți: 20 (8-12 ani)

Localitate: Ghioroc, Păuliș, Cuvin (AR)

Domeniu: educație, sport

Voluntari: 25

Parteneri: 3

Activitățile proiectului

Activități sportive

Activitățile sportive din cadrul taberei au fost variate și pline de joacă, cu accent pe cooperare și distracție, pauze de hidratare și momente de refacere între sesiunile mai intense. Copiii au avut parte de exerciții fizice, alergări, fotbal cu tribling, pase și finalizări, dueluri, jocuri pe echipe, ștafete, parcursuri aplicative, atletism, tenis de masă, tras cu arcul și jocuri de orientare. Toate acestea au lăsat urme frumoase asupra lor și le-au dezvoltat viteza, coordonarea, agilitatea și rezistența fizică. În plus s-au consolidat cooperarea și respectul prin jocurile de echipă, iar exercițiile de reacție i-au ajutat să fie mai atenți și să ia decizii mai rapide. Varietatea activităților le-a ținut interesul treaz, a alungat monotonia antrenamentelor clasice și a construit un puternic sentiment de apartenență și susținere reciprocă, dezvoltându-le totodată o gamă largă de abilități motrice.

Ateliere de nutriție sănătoasă

Activitatea a avut un caracter practic și interactiv, adaptat vârstei copiilor, care au aflat pe înțelesul lor despre importanța unei alimentații echilibrate, despre rolul fructelor, cerealelor, nucilor și al altor ingrediente nutritive, dar și despre importanța hidratării înainte, în timpul și după antrenamente. Partea cea mai îndrăgită a fost cea practică, unde copiii au preparat dulciuri sănătoase, fără zahăr adăugat, doar din ingrediente naturale. Au ales și au combinat ingredientele, și-au decorat singuri preparatele, și au descoperit să un desert poate fi la fel de gustos și fără zahăr. Prin această experiență concretă și plăcută, copiii au înțeles mai bine legătura dintre alimentație, energie și activitatea fizică. În ansamblu, atelierul a completat foarte bine partea sportivă a taberei.

Activități cu psihologul

Prin jocuri și provocări individuale sau de grup, copiii au fost încurajați să își identifice calitățile, punctele forte și progresele. În aceste întâlniri s-a pus accentul nu pe câștig, ci pe efort, perseverență și curajul de a încerca. Cu ocazia asta copiii au învățat că greșelile fac parte firească din procesul de învățare. Activitățile de teambuilding i-au ajutat să își exerseze comunicarea, colaborarea și empatia, arătându-le că fiecare membru contribuie diferit la un obiectiv comun. Prin discuții practice au învățat să recunoască și să exprime emoții precum bucuria, frustrarea sau dezamăgirea, privind eșecul ca pe o oportunitate de a evolua, nu ca pe o dovadă a limitelor lor. Toate acestea au avut un impact care se va vedea în timp în echipa lor, dar și la nivel personal: mai multă încredere în sine, o relație mai sănătoasă cu greșeala, comunicare și cooperare mai bune între copii și un sentiment mai puternic de apartenență la grup.

,,Ne-am unit mai mult, ne-am cunoscut mai mult” (Alex) ”Merg acasă cu motivarea de a bate pe adversarii noștri” (Alexandru Luca) ,,Avem mai multă forță, am făcut mai multe antrenamente și efort” (Cătălin, Raul) ”Am avut mâncare bună” (David) ,Acest prim cantonament a fost mai mult decât fotbal, a fost locul unde băieții mei au crescut ca oameni. I-am privit cu mândrie cum transpiră, cum își prepară propriile dulciuri și își deschid sufletele la atelierele cu doamna psiholog. Am plecat la drum ca o echipă și ne-am întors ca o adevărată familie, mai uniți și mai pregătiți pentru viață. Sunt profund recunoscător pentru acesată experiență magică” (Marcel Damian, antrenorul echipei)