FACEM

FACEM – Fondul de activare comunitară şi evoluţie prin microgranturi

FACEM este un fond de finanţare, născut din dorinţa de a susţine dezvoltarea spiritului comunitar și creşterea calităţii locuirii în Timişoara. Programul sprijină iniţiative la firul ierbii, cu putere de exemplu, care implică comunități (bloc, scară, cartier) în domenii precum: curăţenie, timp liber, copilărie, spaţii verzi şi patrimoniu.

FACEM îi stimulează pe locuitori să-și reactiveze civismul și dorința de a colabora în proiecte care să le aducă bucuria de a se cunoaște, de a locui și de a face lucruri împreună. Fie că vorbim de o sărbătoare a cartierului sau de reamenajarea sau folosirea unor spații comune, oamenii creează conexiuni petrecând timp împreună, care îi fac să dezvolte încredere unii în alţii.

Ce tip de proiecte căutăm?

Căutăm iniţiative care:

  • animează spațiul public și aduc comunități împreună;
  • contribuie la consolidarea identității comunitare și de cartier;
  • ajută locuri din zona vizată să fie mai funcționale, mai atractive şi prietenoase pentru locuitori;
  • stimulează și susțin, în mod incluziv, viața socială a zonei;
  • abordează aspecte legate de o mai bună calitate a vieții în comunitate și implică în implementare cât mai mulți din membrii comunităţii căreia se adresează;
  • răspund unor nevoi locale, dar iau în considerare și impactul de mediu și social pe care îl au;
  • activează şi deschid pentru un număr cât mai mare de participanţi, spații din comunitate (curtea şcolii, scara de bloc etc.).

Cine poate aplica?

Echipe compuse din minimum 3 persoane constituite ca grupuri de inițiativă fără personalitate juridică, dar care au în comun o viziune și un proiect și își asumă implementarea integrală a respectivului proiect sau organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, care vor desfășura activităţile propuse în Timişoara.

Calendar orientativ:

  • Design program, consultări şi strângere de fonduri: februarie-mai
  • Identificarea proiectelor: iulie-august
  • Mentorat: august-septembrie
  • Implementarea proiectelor: septembrie-noiembrie
  • Celebrarea proiectelor: decembrie

Dacă ai întrebări despre acest program de finanțare comunitară, sau chiar o idee de proiect pe marginea temelor de mai sus, scrie-ne pe fundatiacomunitaratm@gmail.com, sună-ne la numărul 0770 101 707 sau scrie-ne pe pagina de Facebook și hai să facem ca visul tău să devină realitate.