Fonduri numite

Un Fond Numit este modalitatea prin care o companie sau o persoană poate susține cauze locale într-un mod personalizat, conectat cu nevoile comunității și cu specificul său. Fondurile pot primi numele donatorilor, care stabilesc, împreună cu fundația, destinația banilor și procesul prin care aceștia ajung la proiectele din comunitate

Programul Școli de Vară STEAM este dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul PEPCO România și implementat în perioada iulie-septembrie 2024.

Fondul de Sprijin Hamilton din 2020, în valoare de 76000 lei, a venit în sprijinul copiilor cu dizabilități din centrul Fundației de Abilitare Speranța Timișoara, prin susținerea terapiilor acestora pe perioada pandemiei. De asemenea au fost achiziționate 4 electrocardiografe portabile cu 12 canale pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Dr. Victor Babeș Timișoara.

Fondul Ecotopia din 2020, în valoare de 28.000 lei, este un fond prin care fondatorii au dorit să sprijine trei inițiative din comunitate și au identificat 3 ONG-uri cu a căror misiune s-au identificat în perioada pandemiei de coronavirus Sars Cov2