Proiectul ”Fii erou – salvează o viață!” s-a născut din dorința de a completa educația oferită de către școală și promovarea unui comportament orientat către sănătate prin furnizarea unor noțiuni elementare de prim ajutor. Aceste noțiuni au fost oferite de formatori profesioniști în domeniul medicinei de prim ajutor și urgență (medici, asistenți medicali, paramedici), voluntari.
În școlile din România unde elevii nu învață cum să acorde primul ajutor într-o situație de urgență, iar cursurile pe această temă sunt în general puțin accesibile populației, considerăm că proiectul nostru a fost de mare ajutor.
Proiectul Fii erou-salvează o viață! a oferit cadrul optim pentru desfășurarea organizată și pentru implementarea unor noțiuni adecvate de prim ajutor, furnizate de profesioniștii din domeniul medical către populația de vârstă școlară. Stimulând dorința naturală a copiilor către învațare și curiozitatea înnăscută a acestora, cursurile de prim ajutor adresate celor mici pot constitui o alternativă menită să crească nivelul educației sanitare în populația generală.
Numărul de persoane care solicită ajutor medical de urgență la 112 este într-o continuă creștere, de la an la an, dar cei mai mulți dintre cei care au sunat la 112 nu au știut ce să comunice operatorilor sau cum să procedeze în cazul unei persoane care are nevoie de ajutor până la sosirea salvatorilor. De aceea au fost desfășurate activități de prim ajutor care au inclus și apelul 112, dar și manevre de bază în acordarea ajutorului în situații de urgență care au fost extrem de apreciate, atat de elevii scolii, cât și de cadrele didactice.
“Am participat la Timotion alături de fiica mea Iulia, elevă in clasa a II-a pentru a sustine proiectul scolii: “Fii erou – salvează o viață!”, cu mare drag. Proiectul este o iniţiativă binevenită. Sunt foarte incântată de educaţia pentru sănătate oferită copiilor mei în cadrul acestui proiect. Cunoştinţele dobândite în cadrul lectiilor de resuscitare sunt foarte utile pe viitor. Vă doresc ca acest proiect să se extindă în cât mai multe școli pentru a avea şi alti elevi şansa de a avea o educaţie medicală minimă care este necesară în cazuri extreme.” Alina A (mama Iuliei, elevă în clasa II-a D)