Proiectul „Învață să reușești” de la Timotion 9, implementat de Fundația United Way România, a avut ca scop prevenirea abandonul școlar în comunitățile sărace urbane și rurale, unde nu educația copiilor este prioritatea, ci lupta zilnică a părinților pentru a găsi resurse necesare supraviețuirii. Având la bază o abordare integrată, concentrată pe nevoile copiilor, activitățile organizate pe durata celor 4 luni de proiect (septembrie – decembrie 2023) s-au adresat elevilor de la Școala gimnazială Nr 4 din Timișoara, Liceul Teoretic Gataia și Școala Primară din Șemlacu Mare.
Cu fondurile strânse la Timotion ediția din 2023, s-au organizat următoarele activități:
Program after-school pentru copii
În perioada septembrie-decembrie 2023, 100 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 Timișoara, Liceului Teoretic Gataia și Școlii Primare Șemlacu au participat la programul after-school. Copiii au beneficiat de sprijin în realizarea temelor, au participat la activități de formare și dezvoltare a deprinderilor de scris-citit și calcul aritmetic, formarea și dezvoltarea deprinderilor de muncă independentă, dar și activități de dezvoltare a deprinderilor de autonomie personală și socială.
De asemenea, săptămânal, copiii au participat la activități de educație non-formală precum: club de lectură, club de creativitate, educație ecologică, matematică distractivă, jocuri deducative, ateliere de dezvoltare persoanală, și altele.
În cadrul activităților copiii au beneficiat de masă caldă și gustări asigurate din donații și sponsorizări.
Activitățile au fost susținute de trei cadre didactice (1 cadru didactic/ școală parteneră) și de voluntari care au susținut o parte din activitățile de educație non-formală.
Campanie de colectare de rechizite pentru copii
La începutul lunii septembrie echipa de la United Way România a organizat o campanie de colectare de rechizite în companiile partenere. În cadrul campaniei s-au colectat ghiozdane echipate cu penar, caiete, instrumente de scris și alte material necesare pentru copii în anul școlar 2023/2024.
Astfel, 100 de copii din familii dezavantajate socio-economic au început anul școlar cu ghiozdane noi, echipate cu toate rechizitele necesare. O parte dintre acestea au fost obținute în campania de colectare și o parte au fost achiziționate din fondurile obținute la Timotion 9.
Evenimente culturale în comunitate
Au fost organizate două spectacole de teatru de păpuși organizate în Gătaia și Școala Gimnazială nr. 4 din Timișoara. 225 de copiii au urmărit cu sufletul la gură aventurile lui Pinocchio si au descoperit la ce riscuri se supun copiii dacă chiulesc de la școală. De asemenea, l-au simpatizat pe Mowgli, din Cartea Junglei, care, până să ajungă printre oameni, a avut parte de multă ”educație non-formală” oferită de prietenii lui blănoși.
Cu o parte din fondurile obținute la Timotion 9 a fost contractată o trupă de teatru și a fost asigurat transportul copiilor din Șemlacu Mare pentru a viziona piesa de teatru la Gătaia.
Claudiu, este un copil în vârstă de 12 ani, elev în clasa a V-a. Copilul provine dintr-o familiei monoparentală cu 4 copii minori, în care mama se luptă zilnic pentru a le asigura copiilor strictul necesar. Cu toate că lipsurile materiale și dificultățile cu care se confruntă familia sunt evidente, mama își încurajează copiii să frecventeze școala. Când a fost admis în proiect, Claudiu repeta clasa a V-a datorită dificultăților de învățare cu care se confrunta. Cititul și calculele matematice îi dădeau mari bătăi de cap copilului. În cadrul proiectului, Claudiu, la fel ca și ceilalți copii, a primit sprijin individualizat din partea cadrului didactic: ”Îmi doream tare mult ca el să depășească dificultățile pe care le avea la școală. Am considerat că ar trebui să aplic, în cazul lui, și nu numai, metode de învățare specifice claselor primare. Prin metoda jocului, am înțeles că inteligența și gândirea lui funcționau diferit. Pentru Claudiu, cifrele aveau sens și înțelegea legăturile și conexiunile dintre ele, doar dacă acestea aveau valoare în lei. Astfel am început să estimăm în lei toate cifrele din calculele matematice și să înlocuim toate produsele care se aflau în problemele de matematică.” Așa a reușit Claudiu să se împrietenească cu Matematica.