Juriul de selecţie proiecte Timotion 10

Mulţumim comisiei externe de jurizare proiecte – Timotion 10, pentru timpul, energia, experiența şi cunoașterea dedicate proiectelor comunitare din judeţul Timiş! Suntem foarte încântaţi să vă facem cunoştinţă mai jos cu membrii juriului.

Ciprian Filimon are 49 de ani, are studii superioare juridice, toată viața a lucrat în publicitate și servicii adiacente, și conduce Lexus Publicitate din Arad de 23 de ani, de la înființare.

În urmă cu cca 15 ani a început să se implice în organizarea de evenimente sportive, iar de 10 ani conduce Asociația Euromediu, organizând evenimente de ciclism și alergare, ecologice, dar și diverse programe de instruire în domenii precum ecologia, circulația rutieră, atitudinea civică.

În ultimii ani a devenit skipper și organizează expediții în Mediterană, în cadrul Arad Sailing Team.

Este sportiv la nivel de hobby, practică ciclismul offroad, dar și cel de șosea, aleargă pe distanțe scurte și muncește 12 ore pe zi, atunci cand nu „fură” cateva zile pentru el și familie, și evadează prin lume.

Crede ca toți putem fi mai buni cu foarte puțin efort, crede într-o viață mai sănătoasă, în socializarea fizică și sprijinul reciproc, în valoarea foarte multor români, și că avem în față foarte multe posibilități. Crede ca putem mai mult.

În 33 de ani de carieră ca profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare, sau ca director în companii multinaţionale, Angela Porumb a încurajat dezvoltarea tinerilor, implicându-i în proiecte provocatoare care să îi inspire. A susținut și încurajat angajaţii în acțiuni de implicare în comunitate ajutând școli, centre de zi pentru copii defavorizați, spitale etc.

Se bucură să revină ca jurat pentru evaluarea proiectelor care s-au înscris la a 10-a ediție Timotion, dar și să facă parte dintr-o rețea de oameni și organizații dornice să ajute comunitatea locală cu proiecte care să schimbe viața oamenilor în bine.

Sonia Constantin se perindă de peste 12 ani în universul comunicării cu ecou în societate și comunități. A crescut programe educaționale, a coordonat comunicarea pentru proiectele de artă, educație și societate ale British Council și a dezvoltat programe și campanii de CSR în agenție. Din toamna acestui an, s-a alăturat echipei Federației Fundațiile Comunitare din România, cu misiunea de a sprijini comunicarea despre mișcarea filantropică la nivel național. O interesează implicarea civică, relația comunităților cu mediul, educația și incluziunea socială.

Rareș Năstase – jurnalist de investigație la emisiunea „ROMÂNIA, TE IUBESC!”  și senior correspondent la ȘTIRILE PRO TV.

Rareș și-a început meseria de jurnalist la Timișoara, mai întâi ca redactor de știri la radio, încă din vremea studenției, adică din anul 2000, și apoi reporter de știri, la redacția stației regionale PRO TV TIMIȘOARA. Din 2003 a devenit reporter la București, la Știrile PRO TV, unde a lucrat pe domeniile eveniment și social – administrație locală, fiind mulți ani corespondent acreditat în relația cu primăriile din capitală. Din 2010 a trecut de la ȘTIRILE PRO TV în echipa emisiunii ROMÂNIA, TE IUBESC! și de atunci a început și munca de reporter de investigație. 

Teodora Borghoff este o expertă în dezvoltare locală, specializată în facilitarea de procese participative, design și implementare de proiecte și programe, precum și programe de formare și creștere a capacității actorilor sociali. A contribuit la candidatura Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii și la implementarea programului din perspectiva relațiilor comunitare și incluziunii sociale. Membru fondator al Fundației Comunitare Timișoara și parte în Board în perioada 2016-2021.

Timotion: Timișoara se mișcă! este un mecanism de finanţare, cu o componentă sportivă și filantropică, implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara şi Clubul sportiv Asociaţia Alergotura, aflat la ediţia cu numărul 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *