În perioada martie – decembrie 2022, proiectul ”Literația susține educația” de la Timotion 8 a deschis apetitul pentru citit și educația non-formală, și le-a adus multă bucurie celor 822 de copii, 600 de cadre didactice și 20 de părinți care au luat parte la activitățile derulate.
Când? Unde? Pentru cine? – Literația susține educația la Timotion
- 8 webinarii online care au adus împreună peste 600 de cadre didactice din toată țara. În cadrul acestor întâlniri am explorat modalități prin care pot fi dezvoltate abilitățile de literație ale copiilor, modalități de predare integrată pornind de la povești, am descoperit diferite instrumente online utile și resurse la care pot avea acces profesorii.
- 8 ateliere de formare pentru cadrele didactice din județul Timiș, pentru peste 100 de cadre didactice din mediul rural și urban care au descoperit activități prin care își pot îmbunătăți predarea. Am organizat schimburi de experiență și ateliere practice de lucru, susținând comunitatea profesională locală.



- conferința locală dedicată lecturii ,,Educație prin virtuți și valori”, alături de scriitorul Alec Blenche în care cei 100 de participanți au explorat cum putem educa caracterul copiilor prin povești.
- 10 ateliere de învățare nonformală prin povești pentru 250 de copii din județul Timiș și am implicat copii din mediul rural în activități. Am avut-o alături de noi în acest demers pe scriitoarea Mihaela Coșescu care s-a întâlnit cu elevii din Biled, Bencecu, Fibiș, Comloș și le-a fost sursă de inspirație.
- organizarea evenimentului Ziua Culturii Naționale cu aproape 180 de copii care au desfășurat activități de literație integrate cu știință.
- peste 200 de cărți achiziționate pentru 10 minibiblioteci școlare pe care le-am amenajat în lunile decembrie – ianuarie. 2 minibiblioteci au fost amenajate suplimentar prin donațiile de cărți primite.
- un eveniment amplu de formare în Jimbolia, alături de Asociația Colț de Banat, la care au participat 150 de cadre didactice
- 4 evenimente cu lecturi tematice oganizate la librărie



- peste 20 de resurse educaționale deschise oricărui doritor în podcastul Cufărul cu povești
- realizare mai multor resurse educaționale deschise pentru profesori, promovate în cadrul atelierelor educaționale.
- am premiat elevii din medii defavorizate cu cărți la finalul anului școlar, am organizat ateliere de lectură în cadrul evenimentelor ,,Bookfest”, ,,Festivalul educației Teamedu” și am susținut activități complementare pentru cadrele didactice în proiectul ,,Educația e cheia”