Pentru implementarea proiectului am prevăzut o echipă multidisciplinară, care să acompanieze şi să îndrume familia în lupta cu surplusul de kilograme la copilul supraponderal. Sub coordonarea medicului pediatru, care a fost şi manager de caz, au colaborat un medic nutriţiontist, un medic de recuperare, un medic de neuropsihiatrie infantilă şi doi kinetoterapeuţi.
Rezultate:
-21 de cereri de înscriere în program trimise către echipa proiectului;
-16 copii/familii participante la prima întâlnire de lansare a proiectului;
-15 copii au beneficiat de o evaluare medicală complexă;
-10 copii au trecut în etapa a doua a proiectului de gimnastică;
-9 copii au finalizat programul în luna martie 2019;
-din cei 9 copii care au participat la evaluarea finală, 8 au luat calificativul pozitiv (adică şi-au menţinut greutatea sau au scăzut).
”Copilul meu zâmbeşte mai mult…şi tine capul sus…priveşte oamenii în ochi când vorbeşte!…de unde nu voia să audă de niciun sport înainte de proiect, acum a cerut să îl înscriu la fotbal! Merge de două ori pe săptămână. E mult, mult mai activ şi mai sociabil decât înainte!” Cristina, mama lui Ciprian