Programe de finanțare

Timotion este cel mai mare eveniment sportiv şi filantropic din vestul României, o adevărată mișcare a inimilor care bat la unison pentru bine. An de an, mii de oameni cu suflet mare se adună pentru a alerga sau pedala, a dărui și a schimba destine.Fie că sunt participanți, voluntari, donatori sau sponsori, toți fac parte dintr-o comunitate unită de dorința de a face bine.

download

Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educative în domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă, matematică). Științescu finanțează proiecte care își propun să cultive pasiunea elevilor cu vârste cuprinse între 6-19 ani pentru domeniile de mai sus.

Fondul RO Bike Valley se adresează în 2021 organizațiilor și grupurilor de inițiativă care vor să dezvolte în Timișoara și în județele Timiș și Caraș Severin acțiuni, proiecte și programe destinate încurajării mersului pe bicicletă, educației și inovației. Pot aplica ONG-uri, grupuri de inițiativă (din minim 3 persoane), unități școlare (grădinițe, școli, licee).

Prin programul de finanțare E ȘI TREABA MEA încurajăm oamenii cu atitudine să se implice civic pe termen lung, nu doar în contextul alegerilor din anul 2024. Căutăm grupuri de inițiativă apolitice și apartinice care să ajute la educarea comunității cu privire la dreptul la vot și implicare civică.

FACEM este un fond de finanţare născut din dorinţa de a crește calitatea educației din județul Timiș. Programul finanțează activități care previn absenteismul și abandonul școlar, reduc analfabetismul în rândul elevilor, crec motivația cadrelor didactice în a derula actul educațional, și altele.

Prin acest program de finanţare, susţinut financiar de Bosch, sprijinim echipe de profesori şi părinţi să creeze spaţii non-formale de învățare şi zone verzi pentru elevii din Timişoara.

Un program de finanţare, care încurajează, prin educație, dezvoltarea de abilități pentru viitor, precum și crearea unor rețele de suport care să sudeze relații pe termen lung și o continuă colaborare în comunitate.

Programul Sportul pentru toți, derulat de Fundația Comunitară Timișoara împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca timișorenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță.