Achiziționarea de aparate subacvatice face parte dintr-un plan pe termen lung de dotare a piscinei pentru orice tip de recuperare, dar în special pentru copiii cu dizabilităţi.
Ne bucurăm foarte mult că datorită acestui proiect am reușit să aducem în bazinul în care lucrăm cu copiii cu paralizii cerebrale aceste aparate care ne-au ajutat în a-i învăța să meargă, să deprindă echilibru și să învețe coordonarea mișcărilor. Pentru că musculatura lor nu este încă suficient dezvoltată, a trebuit să luam și greutăți pentru picioare (cu nisip) pentru a reuși să stea pe banda/bicicleta acvatică fără ca picioarele să se ridice la suprafață.
Bazinul în care am montat aparatele este cel de la gradinița nr. 26 unde lucrăm cu aproximativ 100 copii cu vârste între 3 luni și 7 ani, cu patologie diversă precum paralizii cerebrale, tetrapareza, sindromul Down, sindromul Rett, autism, ADHD, etc.
Inițial, copiii au primit destul de reticent noile “aparate” în bazin, apoi văzând că nu sunt supuși la nici un “chin”, totul a devenit o distracție, fiind ei inițiatorii momentului în care să băgăm echipamentele în apă. În afara orelor, aparatele stau pe marginea bazinului, noi introducându-le în apă în funcție de copii și patologie și evaluând necesarul în acea ora. Din cei 100 copii care vin la acest bazin, aproximativ 75 au beneficiat de ele, 3 dintre ei învățând realmente să meargă pe bandă în apă și apoi transferând mersul pe uscat.
“Ieri, a fost prima mea întâlnire cu G., o fetiță de 7 anișori, o minune de copil, o luptătoare desăvârșită. Am vorbit cu ea, am râs împreună, am aflat câte lucruri avem în comun, cum ar fi: amândouă scriem cu mâna stângă. Eu din încăpățânare, recunosc, ea însă de nevoie. Din nefericire, G., prezintă pe partea drepta o atrofie musculară, o pareză accentuată, Un impediment pentru alții, dar nu și pentru ea.
Am scris mai sus că este o luptătoare desăvârșită tocmai prin faptul că-și folosește la maximum tot arsenalul de care dispune pentru a ajunge cât mai sus, pentru că a înțeles că stă în puterea ei de-a obține ce-și dorește și nu în a altora, pentru că a învățat că trebuie să lupte. Cu câtă bucurie înota, încercând din răsputeri să-și folosească mâna dreaptă asemenea celei stângi, cum încerca ea de nenumărate ori să îmbrățișeze apa și cu câte tristețe m-a privit atunci când i-am zis că ora de Hidroterapie s-a încheiat!
Și uite așa, fiecare zi de miercuri, e o provocare pentru noi kinetoterapeuții și voluntarii acestui program de Hidroterapie. Atunci când ne îndreptăm spre bazin, știm că va fi o zi deosebită, dar nu știm datorită cui și din ce motive. Știm ce avem de făcut, dar nu știm ce vom învăța de la copiii noștri speciali”.
Moni Virzob- voluntar