Cum arată o zi obișnuită din viața noastră ? Cu siguranță implică acțiuni precum trezit, spălat, mâncat, gătit, socializat, stat pe calculator/laptop/smartphone și în fine, înapoi în pat, poate cu o cană de ceai alături. Acestea sunt niște acțiuni de bază pe care le facem în viața de zi cu zi fără să ne gândim prea mult la ele deoarece nu constituie adevăratele provocări cu care ne confruntăm zilnic. Pentru mulți oameni însă, aceste sunt marile provocări. Iar la Timotion 2016 VivArt a hotărât să familiarizeze comunitatea timișoreană cu nevoile persoanelor peste 18 ani cu dizabilități, prin proiectul “Pot și eu! În casă nouă”.
De la idee s-a trecut numaidecât la fapte – s-a pus pe picioare un loc în care tinerii cu dizabilități să poată socializa în condiții optime, să poata învăța, să poată creea; un loc în care să se simtă atât în siguranță, cât și în largul lor. Un loc în care dobândesc deprinderi de autonomie, un loc în care simt că au o viață a lor. Cum arată această viață? Exact așa cum vă povesteam mai sus – o viață cu răsaduri de roșii, cu budincă, cu muzică, cu pavele care trebuiesc mutate, cu suporturi de creioane și cu ceai. Printre cele mai importante metode prin care VivArt le dă acestor tineri posibilitatea să spună “Pot și eu!” se numără:
- Consilierea psihologică
Aceste întâlniri au ca scop deprinderea unor abilități de relaționare și comunicare asertivă în grup, identificarea și exprimarea adecvată a emoțiilor, jocuri destinate dezvoltării atenției, memoriei, gândirii. - Psihomotricitatea
A educa motricitatea unui tânăr cu dizabilități înseamnă a-l pregăti pe acesta pentru sarcini profesionale, dar înseamnă, în acelaşi timp, a-i ameliora echilibrul fizic şi mintal, a-i da gradat stăpânire pe corpul său, a-i multiplica relaţiile eficiente cu lucrurile şi relaţiile armonioase cu un alt individ. - Sesiunile de terapie prin artă
Sesiunile de terapie prin artă fac parte din ritmul saptămânii, ritmul proiectului, ritmul vieții tinerilor implicați. Ei știu că vinerea participă la terapie prin artă, așteaptă momentul și se pregătesc. Uneori își dăruiesc mici lucrări unii altora, în semn de prețuire, având dificultăți de exprimare în acest sens. Nemulțumirea și frustrarea au știut aproape întotdeauna să le exprime, dar buna dispoziție și empatia le învață la aceste sesiuni.
Cu fondurile strânse la Timotion 2016 VivArt a reușit să asigure tinerilor cu care lucrează, sesiuni de consiliere psihologică, psihomotricitate și terapie prin artă cu un specialist abilitat în domeniu. “Pentru noi, startul (acestei case, n.r.) a fost un nou început foarte bine venit și plin de speranțe pentru viitor, un nou început care a reușit să ne scoată din monotonia și rutina de până atunci. În fiecare zi Alexandra așteaptă cu nerăbdare să mergem la George, psihologul angajat în acest proiect, care este un om deosebit, în primul rând și un profesionist, un om cu o răbdare de înger și multă creativitate. Activitățile pentru dezvoltarea abilităților psihomotorii, pictatul, meloterapia și orele petrecute în cabinetul psihologic au avut o mare importanță în evoluția Alexandrei în această perioadă. Pot să afirm cu certitudine că acum este mult mai cooperantă, mai deschisă pentru activitățile zilnice în ceea ce privește autonomia personală (pregătit masa, spălat, curățenie etc.) și mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei”, povestește mama Alexandrei.
E timpul să încheiem această poveste și să deschidem un nou capitol în casa nouă realizată de VivArt. Totuși, unele lucruri se întâmplă și se vor întâmpla mereu după un ritual – cam ca o cană de ceai pe care o iei cu tine în pat la sfârșitul zilei. Pentru Alexandra, alegerea tipului de ceai constituie o provocare zilnică în continuare și de regulă doar în jumătate din situații reușește să-și aleagă singură ceaiul, iar în celelalte cazuri recurge la soluții precum “Spune tu, George, de care să-mi pun!” sau apelează la un comportament imitativ față de colega ei. Alexandra este persoana care savurează cel mai mult componenta socială a ritualului ceaiului, desfășurat în casa cea nouă, acesta fiind momentul în care prezintă grupului frământările și dorințele ei. Într-o zi Alexandra și-a exprimat frustrarea pe care a trăit-o în ziua precedentă când mama ei și-a serbat ziua de naștere iar ea a fost singura care nu a avut nici un cadou pentru ea. La o cană de ceai, a fost încurajată să confecționeze pentru mama ei un suport de creioane, pe care l-a meșterit până la capăt. Ajutată de colega ei, suportul de creioane a fost terminat până la sfârșitul programului, astfel încât a putut să-i ofere mamei sale un cadou la sfârșitul zilei. Iar asta a făcut din ziua Alexandrei o zi obișnuită.



